Acasă Noutati in imobiliare INTERVIU cu un cumpărător: cum să te îndatorezi cât mai puțin pentru...

INTERVIU cu un cumpărător: cum să te îndatorezi cât mai puțin pentru o casă!

49
0
watchshop.ro%20

Pe termen lung, achitarea unui avans cât mai mic la achiziția unei locuințe nu reprezintă un avantaj – chiar dimpotrivă.

În decembrie anul trecut, Ionuț și Mihaela F. au finalizat achiziția primei lor case: un apartament cu trei camere într-un bloc (vechi) din Drumul Taberei. Tranzacția a fost una mai puțin obișnuită comparativ cu masa celor derulate pe acest segment de piață, în sensul că NU a avut loc prin Prima Casă. Pentru a plăti cei 54.000 de euro solicitați de vânzător, aceștia au contractat un credit ipotecar standard (de la ING), în vreme ce 25% din sumă au acoperit-o din propriile economii. Adică 13.500 de euro (la care s-au adăugat, desigur, și costurile notariale).

 

Când Prima Casă nu e singura opțiune

Într-o piață în care principalul resort al popularității programului Prima Casă îl reprezintă tocmai avansul extrem de mic față de celelalte soluții de creditare, a dispune de o asemenea sumă reprezintă o adevărată performanță. Mai ales că alegerea acestei variante nu a venit din constrângere, pe fondul provocărilor generate anul trecut de adoptarea legii dării în plată și de sincopele apărute în funcționarea programului guvernamental. „Ne-am dorit de la început să împrumutăm cât mai puțin de la bancă”, spune Mihaela, adăugând că la Prima Casă nu au apelat pentru că birocrația în acordarea creditului ar fi durat mai mult.

Cum au reușit însă cei doi să achite un sfert din valoarea unei case, în condițiile în care venitul lor cumulat ajunge la puțin peste dublul mediului pe economie (circa 2.200 de RON net)? Răspunsul este simplu: au economisit cât au putut (fără a se lipsi, însă, de cele necesare – mai ales că, din toamna lui 2015, sunt și părinții unui băiețel, pe nume Filip). Au început imediat după ce s-au căsătorit, în vara lui 2013, prin a pune deoparte banii care le-au rămas după nuntă (și luna de miere).

 

http://www.gaminvest.ro/

Stai cu părinții? Pune o chirie deoparte!

Un avantaj important, pe care l-au și valorificat din plin, a fost că au avut posibilitatea de a locui cu mama Mihaelei în apartamentul cu trei camere pe care aceasta îl împărțise până atunci doar cu fiica sa. Un „aranjament” pe care l-au privit însă doar ca o soluție temporară, visând ca, la un moment dat, să-și poată cumpăra o casă a lor. Între timp, au decis să trăiască cumpătat, ca și cum ar locui în chirie, punând deoparte (mai mult decât) contravaloarea sumei pe care ar fi avut-o astfel de achitat. (Desigur că, pe lângă asta, au și contribuit în bună măsură la cheltuielile casei).

Timpul a trecut, iar eforturile lor au fost răsplătite. După doar trei ani de căsătorie, au realizat că își pot permite să se mute la casa lor, fără a se îndatora însă până peste cap. Tot pentru a da cât mai puțin la bancă, creditul l-au făcut pe 15 ani. Rata lunară pe care o au de plată, în valoare de circa 1.400 de lei pe lună, este chiar mai mică decât suma pe care s-au obișnuit să o pună deoparte până acum. Și poate că, astfel, vor continua să economisească…

Sursa: imobiliare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here